Industria muzicală s-a degradat masiv în ultimii ani, astfel că astăzi posturile de radio şi televiziune difuzează cu preponderenţă artişti care cântă în engleză. Poate pentru că acesta e drumul general în Europa, dar acest aspect nu vorbeşte deloc despre calitatea muzicii mainstream. În România aveam câteva exemple de artişti excepţionali, dar necunoscuţi unui public larg, ori publicului tânăr. În aceaşi măsură în care generaţia tânără, indie, destul de în floare în ultimii ani, e ignorată şi nedifuzată, la fel se întâmplă cu cei din vechea gardă. Printre ei se află unul dintre preferaţii mei, descoperit târziu, în urmă cu doar câtiva ani, ocazie cu care am devenit un fan înfocat, Ducu Bertzi (stă mărturie imaginea alăturată, o captură a profilului meu de pe last.fm). Condiţia asta, de ascultător înrăit al muzicii lui Ducu Bertzi mă trimite cumva într-un con de subiectivitate, de care nu vreau să mă dezic pe parcursul acestui text. Deşi vag necunoscut, Ducu Bertzi a fost şi va rămâne o excepţie plăcută în tot acest peisaj sumbru. Asta e definitoriu pentru artist.
Ieri a apărut peste tot informaţia că folkistul e acuzat de CNSAS ca a colaborat cu Securtitatea, în sensul că şi-ar fi pus locuinţa la dispoziţia unor
ofiţeri şi ar fi dat o notă informativă despre un cetăţean străin*. Din capul locului vreau sa specific că astfel de informaţii trebuie să iasă, ele fiind importante pentru sănătatea democraţiei noastre. Şi e dreptul celor care au cunoscut sistemul să aplice judecăţi de valoare asupra unor caractere ce au acceptat angajamente cu Securitatea, fie că ele se traduc prin poliţie politică sau nu. Personal, la cei 23 de ani, n-am avut de-a face deloc cu practicile comunismului, dar cred că oricine a încurajat respectiva monstruozitate poartă o vină morală. Până aici aş merge cu acuzarea lui Ducu Bertzi, mai departe de atât îmi pare că există multă ignoranţă în unele comentarii pe care le-am citit. Nu ştiu în ce măsură, dacă regimul nu se schimba, dacă în continuare exista (cel puţin) aceaşi presiune psihică asupra indivizilor, nu ştiu dacă eu, sau cei care îşi dau cu părerea, împrăştiind injurii sau ironii, aveam puterea de a refuza o asemenea colaborare. CNSAS a devenit în ultimii ani o plasă de fum menită să ne orbească, în loc să funizeze o imagine despre practicile de poliţie politică şi dimensiunea acestora în societatea predecembristă*. N-as vrea să scuz pe nimeni, însă puţină decenţă sau introspecţie nu ne-ar strica.

Leave a Reply

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...