Acum aproximativ doi ani, pe cartea cu păcate, scriam un articol în care îmi exprimam dezamăgirea pentru diferitele niveluri de interes pe care moartea unor artişti le poate întâlni. Observ cu aceeaşi dezamăgire că lucrurile nu s-au schimbat deloc. Moartea lui Amy Winehouse, artist despre care am scris recent pe Indied, atrage în România considerabil mult mai multă atenţie decât a făcut moartea lui Mircea Ivănescu. Voi încerca să nu repet prea mult din ceea ce spuneam în articolul pentru Indied, însă cred că unele idei chiar trebuie repetate.

Amy Winehouse, despre care voi refuza măcar pentru moment să vorbesc la trecut, e genul rar de artist care, dincolo de lucrurile pe care ziarele de scandal le pot scrie la adresa sa, dincolo de problemele evidente, reuşeşte să fie autentică în puncte în care superficialitatea industriei muzicale ne-a obişnuit să vedem normalitate. Moartea lui Amy Winehouse înseamnă, înainte de

Întreaga poveste a serialului În derivă porneşte, în mod surprinzător, din Israel, unde, la finele august 2005, s-a difuzat primul episod din BeTipul. În 2008, HBO cumpără formatul şi îl adaptează într-o variantă americană, In Treatment. Un an mai târziu, divizia pentru Europa Centrală a HBO achiziţionează drepturile pentru acest format pentru a-l produce în mai multe ţări, printre care şi România, ţară în care se va produce prima din aceste adaptări europene. 

În derivă a avut premiera pe 6 decembrie anul trecut, iar ultimul episod s-a difuzat pe 4 februarie. Pentru cineva care a urmărit cu mare plăcere fiecare episod din In Treatment cu mult înainte ca adaptarea autohtonă să fie anunţată, îmi recunosc curiozitatea cu care am aşteptat începerea În derivă. Tot aşa, îmi recunosc şi dezamăgirea cu care am privit primul episod. Oricine a avut ocazia să vadă pilotul din varianta americană va spune că ceea ce s-a întâmplat în producţia pentru România a fost dacă nu ruşinos, măcar prost. Ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult şi continuă să o facă de fiecare dată când urmăresc sau îmi amintesc scene din acel episod sau cele care i-au urmat a fost jocul actorilor. Am văzut un Marcel Iureş incapabil să intre în pielea personajului, o Maria Dinulescu mai curând cu tendinţe vulgare decât dezechilibrată emoţional, un Vlad Zamfirescu deloc credibil şi enervant pentru asta, iar nu pentru aroganţă, o Tamara Creţulescu pe care oricât de mult mi-am dorit s-o plac, n-am reuşit. Singura prestaţie care a fost în regulă în serial a fost