• Jan : 31 : 2011 - Forbin pretium quam quis lacus eleifend ultricies
  • Jan : 31 : 2011 - Aenean vehicula congue nisi rhoncus tempor neque interdum vitae
  • Jan : 31 : 2011 - Integer nec libero urnanisl sed vestibulum
  • Jan : 31 : 2011 - Suspendisse cursus hendrerit metus et luctu
  • Jan : 31 : 2011 - Nam ullamcorper iaculis erat eget suscipit.

Câte puncte comune pot exista între Corneliu Vadim Tudor, un om politic ce s-a făcut remarcat în întreaga-i carieră prin excese comportamentale sau verbale şi publicul mare, cel care, în general n-a părut să adere la un astfel de model? Surpriza, atunci când priveşti manifestarea dezaprobării faţă de diverse subiecte, dar, în speţă, în domeniul politic, poate fi una mare.


E dificil de şters din conştiinţa publică momentul în care, la condamnarea comunismului de către preşedintele Traian Băsescu, Parlamentul României dădea un spectacol grosolan, nedemn şi grotesc, transmis live de posturile de ştiri. Comportamentul exacerbat de care au dat dovadă aleşii, dar nu numai, ci şi spectatorii, a făcut deliciul presei câteva zile bune. Era totuşi vorba de huiduieli, voci ridicate, fluierat, iar Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, pe atunci partid parlamentar, s-a evidenţiat în mod special, în schimburi de replici acre cu o parte din intelectualii prezenti la eveniment. Tot la fel de greu de anticipat că această criză a discursului politic se va propaga, ajungând norma unui grup revoltat, deziluzionat, furios şi dezorientat.
Peste 50000 de oameni au semnat o petiţie pe Facebook prin care îi cer demisia lui Traian Basescu din funcţia de Preşedinte al României. 50000 de oameni care, pesemne, s-au săturat. O parte activă a societăţii. Oameni care, eventual, la viitoare alegeri, cu mobilizare, ar putea să facă o diferenţă. 50000 de oameni de acord că Traian Băsescu trebuie să plece. Manifestul acestui protest cvasi-popular, scris cu majuscule, pe fugă, cu acuze care stârnesc interes, dar care nu se susţin de argumente, dar şi graba cu care a fost însuşit de internauţi amintesc de acelaşi regretabil personaj de mai sus care defila în plen cu un drapel instigând la violenţă. Mai mult de atât, pentru cei familiarizaţi cu discursul lui Vadim Tudor, expresii de genul "dictatură", "trădare naţională", "cancerul României" sau "demagogie execrabilă" pot crea un inconfortabil efect de deja-vu
Peste 50000 de oameni aderă la o idee extremistă, încurajează acest gen de discurs şi oamenii politici care-l practică. 50000 de oameni pentru care numele lui Traian Băsescu şi funcţia pe care o ocupă nu trezesc nici o formă de respect. O mulţime crescândă a electoratului, toţi având în comun faptul că aprobă aiureli. Să-l acuzi pe Preşedinte, între altele, de crimă organizată, e într-adevăr un gest de curaj, dacă şi doar dacă aduci dovezi în acest sens. Altminteri, nu faci decât să arunci cu noroi în speranţa că ceva-ceva tot o să se lipească. 50000 de oameni care acceptă că Traian Băsescu e vinovat de genocid împotriva poporului român sau tortură. 
Genocid şi tortură. Imoralitate. Subminarea economiei naţionale. Iresponsabilitate criminală. Nerespectarea drepturilor omului. Legiferarea golănii şi a nesimţirii. Trădare naţională. Expresii sonore şi uşor de reţinut. Acuze îndreptate în general către conducători de state din Africa sau Orientul Mijlociu. Sau subiecte din aşa zisul pamflet România Mare, editat tot de Corneliu Vadim Tudor. România Mare, acel ziar pe care-l cumpărau doar membrii de partid până când n-au mai făcut-o nici ei. Locul de unde "tribunul" îşi vărsa furia pe cine apuca, "pe surse", din "serviciile secrete". Ziar care l-a dat pe Traian Băsescu pe patul de moarte. Publicaţie regretabilă care anunţa mereu sondaje inexistente conform cărora PRM îşi depăşea cu mult cifrele reale. Se observă o legătură între lipsa de argumente şi uşurinţa de a lansa zvonuri sau atacuri de ambele părţi ale baricadei: carnavalescul politic şi respectivul electorat.
Poate că această aplecare către extremism nu pare gravă într-o societate pregătită să penalizeze astfel de ieşiri. Dar, aşa cum Vadim Tudor, astăzi europarlamentar, rămâne invitat în discutţii cu pretenţii seriose, unde moderatorii ajung să adopte o atitudine miloagă în speranţa că asta o să-i tempereze volumul sau mesajul, nimeni nu s-a sesizat cu privire la petiţia în cauză. Îmi amintesc o conferinţă de presă din urmă cu câţiva ani unde Vadim Tudor, încercând să anihileze un concurent politic ce câştiga popularitate în defavoarea lui, PIN, a răspândit un zvon cu privire la liderii săi. Astfel, Lavinia Şandru era însărcinată cu Cosmin Guşă. Să ne-nţelegem: nu fusese nici o surpriză că astfel de baliverne ajungeau puncte pe agenda PRM, dar reacţia de atunci, din sală, e ceva prin care, extrapolând, putem înţelege starea actuală a societăţii româneşti. În timp ce îşi prezenţa, cu o mină foarte serioasă aceste născociri, o singură voce a bufnit în râs. Poate, într-adevăr, nu era nimic de râs. Dar nici serios nu era.
Câtă vreme vom trata astfel de personaje sau excese ca pe ceva natural, câtă vreme în spaţiul public lehamitea e manifestată fără cap, iar asta trece ca ceva firesc, şansa noastră ca popor civilizat e destul de mică. Nu contestă nimeni dreptul electoratului de a se sătura de un reprezentant ales. Dar nu aşa. Pretinzând că un singur om e cauza tuturor relelor din ţară. Şi nu aşa. Aşteptându-te ca şeful statului să întruchipeze calităţi de care nu are neapărată nevoie pentru a-şi duce mandatul la capăt cu succes. Pentru că o acţiune scandaloasă va atrage imediat atenţia, desigur, însă nu şi respect. Nu şi urmările scondate.
Într-o societate care mestecă de dimineaţa până seara aceleaşi vorbe, cu invitaţi permanenţi care zboară de la o emisiune la alta, de la un post de ştiri la celălalt, invitaţi fără expertiză în domeniile pe care le analizează, o societate care-şi confundă valorile şi intelectualii, cu un public ce râde la jignirile aceluiaşi personaj, în repetate rânduri, forţându-şi partenerii de discuţie să plece, confuzia e în mod evident extrem de mare. Ea e uşor de remarcat atunci când accesezi zona de comentarii de pe diverse site-uri de ştiri, loc unde se adună nu doar aşa numiţii trolli de partid, dar şi anonimi ce-şi dau cu părerea despre toţi şi toate, fie dintr-o perspectivă propagandistă, fie pentru a-şi sustine în termenii cei mai neacademici punctul de vedere.
Fără câteva repere sau fără alternative, cum vor putea cei peste 50000 de oameni care au semnat petiţia respectivă, dar şi ceilalţi prinşi în debandada autohtonă, să găsească calea spre normalitate? Spre protest paşnic, civilizat şi eficace. Spre indignare şi nu lamentare. Cum să distingă între un discurs articulat şi unul care a deraiat de la norme? Avem exemple pozitive în acest sens: Mircea Cărtărescu, prin editorialele din EVZ, Andrei Pleşu, prin luările de poziţii pentru Adevărul şi reflecţiile din Dilema Veche, Iulian Comănescu, un om de media ce aborbează uneori şi subiecte de actualitate socială, pe al cărui site pot comenta numai utilizatorii înregistraţi, cum fusese la un moment dat şi cotidianul.ro; sau Adriana Săftoiu, o prezenţă rezervată şi inteligentă în mediul politic. Totul e să ştim cum şi de unde să-i culegem. Şi să-i apreciem.
În aceste condiţii, soluţia salvatoare pentru un popor disperat a fost formulată în urmă cu doar câteva luni, după actele teroriste din Oslo şi insula Utøya, de premierul norvegian, Jens Stoltenberg: "Răspunsul la violenţă va fi şi mai multă democraţie, şi mai multă deschidere."

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...