Situaţia tragică a copiilor străzii din România a fost, cu câtiva ani în urmă, ştire pe PBS*, Channel 4* şi CNN*. Apoi problema abandonului de copii în maternităţi şi dificilul, practic, imposibilul, proces de adopţie*. Într-un timp relativ scurt, ne-am creat imaginea unui stat cu grave probleme sociale, în ciuda faptului că acestea nu ne preocupă decât atunci când presa de afară ne orbeşte cu reflectoarele. Copiii morţi la Maternitatea din Guleşti, a fost, iarăşi, un subiect pe CNN*. Presa din Italia a fost adesea dură cu imigranţii români*. Astăzi, după investiţii importante în brandul de ţară, inclusiv pe CNN*, o familie de români e arestată în Marea Britanie în legătură cu acuzaţii de proxenetism*, reuşind să păteze acolo unde poate s-a construit ceva. În esenţă, e o problemă de trafic cu carne vie, mai mult de atât, se pare că fetele care erau obligate să se prostitueze, fie aveau probleme psihice, fie proveneau din orfelinate, toate cu vârste
cuprinse între 15 şi 23 de ani. Cei doi bărbaţi, tată, de 51 de ani şi fiu, de 23 de ani, implicaţi în acest caz de proxenetism sunt reţinuţi de autorităţile britanice.
România e descrisă de Naţiunile Unite ca fiind un punct cheie în reţeaua de trafic de persoane, cu un impresionant număr de peste 1150 de victime numai anul trecut. În condiţiile de faţă, nu e de mirare că intrăm in vizorul presei de afară. Parese că există o traiectorie în ceea ce priveşte genul de subiecte care atrage atenţia presei internaţionale, dar ele nu ne fac niciodată cinste. Cum putem îmbunătăţii imaginea României, dacă ascundem problemele acestea sub preş? Aveam una din cele mai bogate (în titluri) prese din lume, totuşi, doar ocazional se discută subiectele arzătoare şi care ajung să ne definească global. Care e următorul eveniment ce ne va lua prin surprindere?

Categories: , ,

Leave a Reply

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...