Întreaga poveste a serialului În derivă porneşte, în mod surprinzător, din Israel, unde, la finele august 2005, s-a difuzat primul episod din BeTipul. În 2008, HBO cumpără formatul şi îl adaptează într-o variantă americană, In Treatment. Un an mai târziu, divizia pentru Europa Centrală a HBO achiziţionează drepturile pentru acest format pentru a-l produce în mai multe ţări, printre care şi România, ţară în care se va produce prima din aceste adaptări europene. 

În derivă a avut premiera pe 6 decembrie anul trecut, iar ultimul episod s-a difuzat pe 4 februarie. Pentru cineva care a urmărit cu mare plăcere fiecare episod din In Treatment cu mult înainte ca adaptarea autohtonă să fie anunţată, îmi recunosc curiozitatea cu care am aşteptat începerea În derivă. Tot aşa, îmi recunosc şi dezamăgirea cu care am privit primul episod. Oricine a avut ocazia să vadă pilotul din varianta americană va spune că ceea ce s-a întâmplat în producţia pentru România a fost dacă nu ruşinos, măcar prost. Ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult şi continuă să o facă de fiecare dată când urmăresc sau îmi amintesc scene din acel episod sau cele care i-au urmat a fost jocul actorilor. Am văzut un Marcel Iureş incapabil să intre în pielea personajului, o Maria Dinulescu mai curând cu tendinţe vulgare decât dezechilibrată emoţional, un Vlad Zamfirescu deloc credibil şi enervant pentru asta, iar nu pentru aroganţă, o Tamara Creţulescu pe care oricât de mult mi-am dorit s-o plac, n-am reuşit. Singura prestaţie care a fost în regulă în serial a fost
aceea a Mariei Mitu, care, deşi a avut momente proaste, a reuşit să fie credibilă şi plăcută.
Mi-a plăcut atât de mult varianta americană, încât a ajuns serialul meu preferat dintre toate pe care le-am urmărit până acum (şi am urmărit chiar foarte multe). Gabriel Byrne, care interpretează rolul psihoterapeutului în In Treatment, face un rol de excepţie, reuşind în foarte multe momente să îţi lase impresia că e într-adevăr cel mai bun terapeut al oraşului, loc unde Marcel Iureş, din nefericire, eşuează lamentabil. Urmărindu-l pe Iureş nu poţi decât să te întrebi cât de proşti sunt ceilalţi terapeuţi, în condiţiile în care el e cel mai bun. Dar să revenim la Byrne: personajul său, Paul, care în foarte multe privinţe e acelaşi personaj cu Andrei din versiunea autohtonă, fiind primul peste care dai atunci când începi să urmăreşti serialul, te convinge în primă fază că e un profesionist desăvârşit, dar, cu aceeaşi tărie ca înainte, îţi arată latura sa umană, distructivă. Iar apoi, Dianne Wiest, care interpretează rolul Ginei din versiunea HBO US, echivalentul Mariei din În derivă, e de departe cel mai reuşit personaj al seriei. Pasiunea cu care Wiest interpretează rolul unui psihoterapeut cu experienţă, dar confuz în relaţia cu Paul (Andrei) din cauza apropierii şi a multiplelor ipostaze pe care şi le asumă de-a lungul timpului lipseşte în totalitate din ceea ce Tamara Creţulescu a înţeles prin personajul Mariei.
În conţiile acestea, în care, deşi intenţiile au fost clar bune, actorii au reuşit să strice farmecul unui serial care, chiar dacă n-a convins foarte multă lume, a fost extrem de bine primit de critici (a primit nominalizări multiple la Emmy şi Globurile de Aur), nu consider că În derivă merită un al doilea sezon, chiar dacă în distribuţie ar rămâne doar câteva personaje din primul sezon, în funcţie de cât de mult ar respecta scenariul iniţial.